Deși licențiata in Drept cu o lucrare pe tema proiecției copilului, autoarea a fost dintotdeauna binecuvântată cu o viziune unica despre lume si viata, specifica științelor umaniste.In acest sens si-a descoperit talentul la scris in adolescenta, exersând atât cu poezii, cat si cu proza.
Schimbarea a venit o dată cu abandonarea munților de contabilitate plictisitoare si statistica insuportabila prin înscrierea la Facultatea de Psihologie a Universității București in 2013, unde au urmat trei ani de creștere personala si auto descoperire.
Decisa sa calce pe urmele lui Irvin Yalom, s-a înscris la un master de psihoterapie experientiala, dar a ajuns in urma redistribuirii la un master educational. Nimic fiind întâmplator, acolo a intrat sub umbrela mentorului Valeria Negovan si a reușit sa descopere frumusețea psihologiei pozitive. Mai mult, acea etapa a venit cu conștientizarea menirii profesionale: consilierea de cariera si optimizare a stării de bine. Sub bagheta magica a aceluiași coordonator, au rezultat doua lucrări de finalizare a studiilor cu cercetări ce cuprind povesti, peste 200 de elevi din patru scoli apreciind cele 6 povesti de psihologie pozitiva.
Acest site de povesti de psihologie pozitiva s-a născut din dorința de a populariza acest domeniu si in Romania.
Atât părintii, cat si copiii sunt invitați sa descopere uneltele de optimizare a stării de bine pe care le aduce dezvoltarea forțelor caracteriale(virtuți).
Desigur, site-un www.viacharacter.org pune la dispoziție informații despre forțele caracteriale, iar o picătură din acel ocean (varianta in romana a testului VIA pentru copii) a fost umpluta chiar de autoare si câțiva foști colegi de la facultatea de psihologie.